Un performer de nivel global
Piața de capital românească traversează în 2026 una dintre cele mai puternice perioade din perspectiva randamentelor bursiere. Indicele BET înregistrează, de la începutul anului, un avans nominal de 47,1%, iar după ajustarea cu inflația acumulată în aceeași perioadă, randamentul real rămâne la 41,8%. În această comparație internațională, România ocupă locul al șaptelea la nivel mondial, atât în termeni nominali, cât și reali.

Fig. 1 – Inflația anuală CPI, criteriul de excludere; ● = piețele eliminate la pragul de 50%; Venezuela, în afara scalei. Sursa: Trading Economics, printuri iunie–iulie 2026.
O asemenea evaluare cere însă rigoare metodologică. Pentru calculul randamentului real este relevantă inflația acumulată de la începutul anului, măsurată pe aceeași fereastră de timp cu evoluția indicelui CPI (decembrie 2025 – iunie 2026). În cazul României, inflația anuală este de 10,4%, în timp ce inflația acumulată în 2026 este de 3,8%. După această ajustare, performanța reală a BET rămâne de 41,8%, iar România își păstrează locul al șaptelea dintre cele 104 piețe pentru care există date complete.
Întreaga analiză-AICI.
