Exact așa: Performanța, implicarea, asumarea dă roade: Județul Iași, 7 medii de 10 la Evaluarea Națională, așadar peste Constanta care are 6 medii maxime.
Referitor la județul Iași, e de remarcat ca trei dintre absolvenții cu media 10 la EN sunt de la COLEGIUL NAȚIONAL IAŞI, iar unul este de la LICEUL „PROFESOR MIHAI DUMITRIU”- VALEA LUPULUI.
Examenul a fost susținut de 152.233 de absolvenți ai clasei a VIII-a (din totalul celor 159.229 de absolvenți înscriși), context care a generat o rată de participare de 95,6%, situată, practic, la aceleași valori consemnate în ultimii 5 ani.
Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 126.495 de elevi (83,1%).
75 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece).
Detalii- AICI.
