Un cadru asociativ ar putea face ca vocea mediului de business să fie mai puternică, iar asta ar putea contribui decisiv la dezvoltarea României pe mai departe, au concluzionat participanţii din cadrul discuţiilor Concordia Hub Est – Forum pentru dezvoltare, organizat de Confederaţia Patronală Concordia la Iaşi, un eveniment care a reunit reprezentanţi ai companiilor, autorităţi publice locale şi mediul academic, într-un dialog despre priorităţile care pot accelera competitivitatea zonei. O voce puternică, reprezentativă, în care şi compania cu trei angajaţi şi cea cu 10.000 de salariaţi să se regăsească, va putea să contribuie la măsurile de care mediul de afaceri are nevoie ca să crească, scrie Ziarul Financiar.
Deşi toată lumea îşi indreaptă privirea către marii investitori, micile businessuri creează la rândul lor locuri de muncă, astfel că vocea lor e la fel de importantă.
„Aceste companii mici sunt cele care ne ajută colateral, se creează un ecosistem. Avem nevoie de locuri de muncă. Companiile mici ajută, vin cu toate lucrurile care sunt mai uşor de făcut. A venit vremea oamenilor de afaceri, nu mai putem trăi dacă nu dezvoltăm afaceri“, spune Valeriu Iftime, preşedinte Consiliul Judeţean Botoşani.
Dincolo de decidenţii politici de la nivel central, o putere de a atrage investitorii o au şi autorităţile locale.
Citește mai departe pe Ziarul Financiar.
Iasi Business face parte din grupul media Reușita Business Group.
