Cunoașterea adevăratelor rădăcini ale unui oraș înseamnă mai mult decât descifrarea unui nume: înseamnă, la drept vorbind, recuperarea memoriei istorice, înțelegerea întâlnirilor dintre civilizații și respectul față de adevărul documentat. Iași, unul dintre cele mai importante centre istorice, culturale și spirituale ale României, ascunde în chiar numele său o poveste cu adevărat fascinantă, cu posibile rădăcini în istoria unui popor de origine iraniană – alanii.
De unde vine, de fapt, numele Iași? Cine au fost iașii și ce legătură ar putea exista între vechile populații ale spațiului eurasiatic și așezarea de pe malurile Bahluiului? Sunt întrebări care au preocupat istorici, lingviști și cercetători de-a lungul timpului, generând explicații diferite, unele întemeiate pe tradiții, altele pe interpretări istorice, iar câteva pe argumente lingvistice riguroase.
Într-un domeniu în care explicațiile spectaculoase pot deveni cu ușurință certitudini populare, cercetarea științifică are obligația de a face distincția între ipoteză, probabilitate și fapt demonstrat. Iar în cazul numelui Iași, un studiu lingvistic de referință oferă o direcție de interpretare deosebit de importantă.
O cercetare științifică readuce în atenție originea alană
Un reper esențial în această dezbatere îl constituie studiul „Toponimul Iași. Probleme de etimologie și pronunție”, semnat de lingvistul Dinu Moscal și publicat în anul 2017 în revista Philologica Jassyensia, editată de Institutul de Filologie Română „A. Philippide”.
Lucrarea analizează critic principalele explicații formulate de-a lungul timpului și confruntă argumentele istorice cu cele lingvistice. Concluzia autorului este semnificativă: dintre ipotezele cercetate, cea mai bine susținută este originea etnonimică, prin raportare la vechiul nume slav iasi, utilizat pentru desemnarea alanilor.
Dar cine erau alanii?
Alanii au fost un popor de origine.. iraniană, înrudit cu sarmații, cunoscut în izvoarele istorice ale Antichității târzii și Evului Mediu. Au avut o istorie complexă, marcată de deplasări și contacte cu numeroase populații din Europa și Asia. Prezența lor este consemnată în mai multe regiuni ale spațiului eurasiatic, iar o parte a comunităților alanice a ajuns inclusiv în zona Europei Centrale și de Est. Demn de luat în considerație în acest context, în istoriografia și lingvistica europeană, alanii sunt considerați, de asemenea, strămoși istorici ai populației osetine din Caucaz.
Numele lor apare în vechi izvoare sub forme diferite, între care și As sau Ias. În vechea tradiție slavă, forma iasi desemna această populație. Tocmai această corespondență lingvistică reprezintă punctul de plecare al explicației etimologice propuse pentru numele orașului moldovean.
Ce spun documentele vechi? Un indiciu important se află în forma de plural
Unul dintre argumentele importante aduse de Dinu Moscal privește felul în care numele orașului apare în documentele medievale.
Așezarea este atestată documentar în anul 1408, într-un privilegiu comercial emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, pentru negustorii din Liov. Documentul face referire la punctul vamal de la Iași, aflat pe unul dintre drumurile comerciale care legau Moldova de teritoriile dinspre nord și est.
Mai mult, cercetarea formelor din documentele slavo-române ale secolului al XV-lea evidențiază folosirea preponderentă a unei forme de plural. Acest detaliu nu este unul lipsit de importanță: el susține tocmai explicația potrivit căreia numele așezării ar fi fost legat de denumirea unei comunități etnice, nu de numele unui singur individ.
În sprijinul acestei interpretări este invocată și o altă denumire istorică a orașului: Forum Filistinorum, întâlnită în documente din secolul al XV-lea, inclusiv în perioada 1450–1451. În analiza lingvistică prezentată de Moscal, termenul „filisteni” este pus în legătură cu denumirea Iașilor, oferind un argument suplimentar pentru ipoteza originii etnonimice.
Așadar, numele Iași ar putea păstra, peste veacuri, amintirea unei populații care a făcut parte din tabloul etnic și istoric al acestei regiuni.
A fost Iașul întemeiat de un personaj numit Iaș?
De-a lungul timpului, a circulat și explicația potrivit căreia numele orașului ar proveni de la un presupus întemeietor sau stăpân al așezării, numit Iaș. Această interpretare este întâlnită inclusiv la Dimitrie Cantemir, în celebra Descriptio Moldaviae, lucrare redactată în 1716.
Este o poveste atrăgătoare, ușor de reținut și transmis, dar cercetarea lingvistică ridică serioase obiecții. Dinu Moscal arată că prima atestare documentară cunoscută a antroponimului Iaș în documentele moldovenești datează abia din 1609, mult prea târziu pentru a demonstra că un asemenea personaj ar fi dat numele localității medievale. În plus, nu există documente care să ateste o legătură între o persoană numită Iaș și întemeierea sau stăpânirea așezării.
Nici alte explicații populare, precum asocierea numelui cu arcașii sau cu anumite caracteristici geografice ale locului, nu au rezistat verificării lingvistice. De pildă, ipoteza derivării dintr-un presupus termen maghiar jiasz, cu sensul de arcaș, este infirmată de cercetător printr-un argument precis: forma respectivă nu este atestată în limba maghiară, termenul pentru arcaș fiind íjász.
Această distincție este esențială. Nu orice explicație transmisă din generație în generație devine automat adevăr istoric, iar frumusețea unei legende nu trebuie confundată cu forța unei demonstrații științifice.

Numele care vorbește despre întâlnirea civilizațiilor
Legătura posibilă dintre numele Iași și populația alană deschide o perspectivă mai amplă asupra istoriei Moldovei medievale. Spațiul dintre Carpați, Nistru și Marea Neagră nu a fost niciodată… izolat. A reprezentat, de-a lungul secolelor, un teritoriu de circulație comercială, de întâlnire între populații, de schimburi culturale și de interferențe lingvistice.
În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, regiunea a fost traversată și influențată de realitățile politice ale lumii tătare și de rețelele comerciale care conectau Europa Centrală cu spațiul pontic. Cercetările istoricului Liviu Pilat, invocate și în studiul lui Dinu Moscal, discută inclusiv posibilitatea ca alanii să fi avut un rol în organizarea și supravegherea unor puncte de circulație comercială din regiune. Și, recunoașrem, este aceasta o ipoteză istorică interesantă, care oferă context explicației lingvistice, dar nu trebuie prezentată drept o certitudine privind întemeierea orașului.
În acest sens, numele Iași poate fi privit ca o posibilă mărturie lingvistică a unei istorii mult mai complexe decât cea pe care o putem reconstitui doar din documentele politice și administrative.
Cercetarea nu se oprește: noi perspective asupra etimologiei
Dezbaterea nu aparține doar istoriografiei românești. În 2024, cercetătorii Nikolai L. Suhaciov și Maria D. Korolkova, afiliați Institutului de Cercetări Lingvistice al Academiei Ruse de Științe din Sankt Petersburg, au publicat un nou studiu dedicat etimologiei toponimului Iași, în care trec în revistă explicațiile existente, inclusiv cele populare, și compară forme istorice din mai multe spații lingvistice.
Cercetarea lor insistă asupra unui principiu fundamental: originea unui nume de localitate nu poate fi stabilită prin asemănări sonore întâmplătoare sau prin asocieri spectaculoase, ci prin corelarea formelor lingvistice cu realitățile istorice, geografice și cronologice. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o concordanță între ceea ce spun documentele, ceea ce demonstrează lingvistica și ceea ce poate fi susținut istoric.
Această abordare interdisciplinară este cu atât mai necesară cu cât toponimele reprezintă adevărate arhive ale memoriei colective. Ele pot păstra urmele unor populații dispărute, ale unor limbi care nu se mai vorbesc și ale unor realități istorice pe care documentele vremii le-au consemnat doar fragmentar.
De ce trebuie să ne cunoaștem adevăratele rădăcini?
Dincolo de disputa etimologică, există o chestiune de fond care privește întreaga noastră cultură: cât de mult ne preocupă să ne cunoaștem trecutul și cât de mult suntem dispuși să înțelegem istoria dincolo de explicațiile… convenabile?
Un oraș nu înseamnă doar străzi, clădiri, monumente și instituții. Înseamnă oameni, generații, migrații, limbi, credințe și întâlniri între lumi diferite. Înseamnă o memorie construită în timp, în care fiecare epocă a lăsat câte un semn. Iar numele unui oraș poate fi una dintre cele mai prețioase mărturii ale acestei memorii.
Iași este, fără îndoială, un reper fundamental al identității românești. Fosta capitală a Moldovei, oraș al marilor personalități culturale, al Unirii Principatelor, al literaturii, educației și marilor momente ale istoriei naționale, nu are nevoie de o origine legendară pentru a-și demonstra măreția. Dimpotrivă, cunoașterea unei istorii complexe, în care s-au intersectat populații și civilizații, îi adaugă profunzime și… valoare.
A ne cunoaște rădăcinile nu înseamnă să căutăm un trecut convenabil, ci să avem curajul de a-l descoperi pe cel adevărat. Nu trebuie să ne temem de complexitatea istoriei și nici să privim influențele altor populații ca pe o diminuare a identității noastre. Identitatea unui loc nu se construiește prin negarea trecutului, ci prin… asumarea lui.
Tocmai aici se află adevărata lecție a poveștii numelui Iași: înțelegerea faptului că istoria noastră este parte a unei istorii europene, în care popoarele s-au întâlnit, s-au influențat și au lăsat urme unele în existența celorlalte.
Un nume poate traversa secolele, chiar și atunci când oamenii care i-au dat naștere au dispărut din memoria generațiilor. De aceea, să ne cunoaștem numele locurilor înseamnă să recuperăm o parte din istoria oamenilor care au trăit înaintea noastră. Iar respectul față de trecut începe întotdeauna cu respectul față de adevăr.
Documentare și bibliografie științifică
- Dinu Moscal, „Toponimul Iași. Probleme de etimologie și pronunție”, Philologica Jassyensia, anul XIII, nr. 2 (26), 2017, pp. 105–119, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”. Studiul integral – Diacronia.
- Nikolai L. Suhaciov și Maria D. Korolkova, „К этимологии топонима яссы”, 2024, Vestnik of Donetsk University. Series 05: Philology and Psychology. Studiul și referințele bibliografice.
- Alexandru Philippide, Originea românilor, vol. I, 1923–1925 – cercetare fundamentală pentru ipoteza etnonimică.
- Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae (1716) – sursă istorică pentru consemnarea explicațiilor tradiționale privind originea numelui.
- Liviu Pilat, „Iașii și drumul comercial moldovenesc”, 2013, în volumul The Steppe Lands and the World Beyond Them, studiu privind contextul istoric și comercial al regiunii.
N.R: Ipoteza originii alanice este cea mai bine susținută în analiza lingvistică a lui Dinu Moscal din 2017, dar prezența și rolul concret al alanilor în așezarea medievală de pe Bahlui nu sunt documentate definitiv. Tocmai această distincție este importantă pentruo cercetare și mai riguroasă.
