Liceul de Informatică „Grigore C. Moisil” a început noul an cu un eveniment major: a celebrat 55 de ani de existență printr-o ceremonie la care a participat și primarul Mihai Chirica vineri, 9 ianuarie 2026, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.
„ În anii ‘60 ai secolului trecut profesorul Grigore Moisil era convins că România putea construi unul dintre cele mai puternice calculatoare din lume. Înconjurat de unii dintre cei mai mari logicieni, matematicieni și ciberneticieni ai țării, Moisil anticipa că viitorul va aparține calculatoarelor. Viitorul i-a dat dreptate, dar nu și vechiul regim, care a investit extrem de puțin în acest domeniu, de teamă că informatica va scoate la iveală toate aberațiile sistemului comunist…




Astăzi, când aniversăm 55 de ani de învățământ preuniversitar informatic la Iași, gândul mă duce la mentorul acestui liceu tocmai pentru că Grigore Moisil a fost un exemplu un profesionalism, de pasiune, dar și de viziune. Dorința mea este ca toți absolvenții acestui liceu, alături de minunații lor dascăli, să înțeleagă la fel de bine viitorul care ne așteaptă, precum acest mare matematician al nostru.
Trăim vremuri ciudate, în care tehnologia modernă a devenit o sabie cu două tăișuri. Deși un instrument extraordinar de progres, ea a ajuns deja, în mâinile răuvoitorilor, un vector de propagandă și dezinformare. Ea promovează prea des discursul urii și împinge oamenii spre extreme, făcând dialogul rațional tot mai dificil.
În aceste condiții, scopul principal al educației devine tot mai limpede. Școala trebuie să însemne nu doar acumularea unor cunoștințe, deseori inutile pentru viața de adult, ci am ales formarea gândirii critice. Doar în acest fel noile generații vor putea să se descurce prin avalanșa de informații false, care sunt rostogolite pe internet și care sunt atât de ușor îmbrățișate de unii dintre noi.
La aniversarea celor 55 de ani de învățământ preuniversitar informatic, vă urez să aveți dragoste de carte, înțelepciune și mintea deschisă!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
